Timp liber

Recenzie: Dresoarea de Cristina Nemerovshi

Dresoarea

“Ca să-i îmblânzești pe alții, trebuie mai întâi să te poți îmblânzi pe tine.” 

 

Dresoarea de Cristina Nemerovschi este fără doar și poate o carte care te pune pe gânduri, în special datorită subiectului pe care îl abordează, care este atât de actual și de întâlnit încât uneori ajungi efectiv să îl treci cu vederea, asta deși în fiecare zi vezi sau auzi despre copii abuzați, despre copii care se luptă să supraviețuiască și care sunt lăsați de cele mai multe ori să se descurce așa cum pot. 

Este foarte adevărat că de cele mai multe ori majoritatea sunt îngroziți și dezgustați de tot ceea ce se întâmplă, dar cu toate astea este la fel de adevărat că în mare parte nu prea  fac nimic, decât atunci când tot ceea ce se întâmplă devine extrem de grav. 

Dresoarea este o carte care vorbește despre traume, despre acceptare și împăcarea cu propriul sine, dar și cu un trecut care revine în cele mai nepotrivite momente și îți aruncă în față tot ceea ce ai făcut sau nu și asta pentru că nici măcar nu îți mai amintești foarte bine, pentru că mintea ta, pentru a te proteja de acest trecut, a blocat o parte din  amintiri  și te-a lăsat cu o mulțime de semne de întrebare. 

“Uneori, mi se pare că toată iubirea care mi-a fost răpită în copilărie, iubirea de care ar fi trebuit să am parte mi s-a adunat în interior într-un glob multicolor și scânteiază de acolo cu putere, împrăștiind viață în jurul meu. Pentru că doar iubirea e ceea ce împinge viața să meargă mai departe. Și, acolo unde nu e iubire, apar răni. Îți sapă în suflet și te schimbă pentru totdeauna.” 

Lidia este o dresoare de lei și tigri într-un circ din București. În acest moment ea face ceea ce îi place și o face cu dedicare și simț de răspundere, având grijă de animalele pe care le dresează, dar în special de leoaica Shakira și tigrul Ruslan, pe care Lidia îi consideră ,,copii ei”. Dar cu toate astea, într-un alt timp, aproape într-o altă viață, Lidia se numea Ludmila și trăia într-un sat uitat de lume, undeva prin Ucraina, alături de un tată bețiv și violent și o mamă care își învinovățește constant copii pentru calvarul pe care îl trăiește.

Așadar acțiunea se concentrează pe două momente esențiale: pe trecutul Ludmilei și pe prezentul Lidiei, dar și pe evoluția ei, de la copilul abuzat, la femeia capabilă să îmblânzească leii și tigrii din arenă.

Totuși, între cele două vieți există un moment de rătăcire în care tânăra femeie nu are nici o idee despre ce a făcut. Lipsa acestor amintirii esențiale din existența ei ajung să o chinuie și să o facă să se simtă nesigură.

,,Ludmila, unde ai fost între 15 și 16 ani?”

Dresoarea este o adevărată  lecție de viață pentru care nu poți fi niciodată suficient de pregătit și asta pentru că are momente în care îți arată fața urâtă a unei copilării pline de violență,  de lipsuri, dar mai ales îți arată o copilărie complet lipsită de iubire. Și totuși, în această copilărie, luminița de la capătul tunelului este pentru Ludmila sora ei mai mică, Oksana, pe care încearcă să o apere așa cum poate de coșmarul în care trăiesc. 

Doar că la 15 ani, Ludmila o pierde pe Oksana. Nu are nici cea mai vagă idee dacă sora ei a murit în același incendiu în care au murit părinții ei sau dacă pur și simplu ea a plecat. Rămasă singură pe lume ea hotărăște să se alăture circului, iar când ajunge în România hotărăște pur și simplu să își schimbe viața și să o ia de la început într-un loc nou și cu o nouă identitate.

“Voiam să am și un nume nou. Nu mi se mai potrivea Ludmila. Îmi iubeam numele care îmi fusese dat, dar aș fi vrut… să-l las o vreme să se odihnească. Să se curețe toate emoțiile și întâmplările lipite de el. Și, cândva, să-l iau ca pe o haină dragă din dulap, după ce s-a mai odihnit și a apucat să respire. Să-l mai port, dar nu chiar atunci, ci mai încolo.”

Doar că viața nu este niciodată  atât de simplă, amintiri și oameni din trecut amenință să intre în coliziune cu acest prezent aproape perfect de care ea se agață cu atâta disperare. 

 “Știam despre traumele din copilărie care lasă urme pe interior. La început, poate nu le simți, îți spui că sunt în trecut. Dar timpul se strânge ca un laț în jurul gâtului tău, și într-o zi îți dai seama că trecutul nu e chiar trecut, că se întrepătrunde cu prezentul și amenință să-l distrugă.” 

“Dresoarea” de Cristina Nemerovschi este o carte pe care o trăiești și, deși sentimentele pe care le experimentezi sunt extrem de variate și contradictorii, la final îți rămâne întipărit în minte că undeva încă mai există speranță și că orice om se poate vindeca dacă are alături persoana potrivită. 

Cât timp aveam iubire, ne puteam reinventa la infinit.” 
― Cristina Nemerovschi, Dresoarea

Sursă foto

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2016 Hyperflash.ro | 2017

To Top