Texte și Protexte

Diminețile alături de tine

Trezitul de dimineață este dușmanul meu numărul 1. Cu ochii lipiți și înjurături în minte reușesc totuși să o fac. De altfel, gândul la tine mă motivează. În fiecare zi ador sa te privesc cum vii și cum pleci. Astăzi însă ești deja aici. Ai ajuns repede în dimineața asta. Hmm… arăți atât de bine, ca nou. Simt că ceva e diferit. Te vreau! În fiecare zi te doresc doar pentru mine. Câteodată am impresia că exagerez dar viața fără tine e ca cerul fără stele. N-aș putea trece cu ușurință peste o zi de n-ai fi tu în preajma mea.large (2)

Până una-alta mă duc să-mi iau cafeaua. E făcută deja, evident pentru că eu nu mă pricep la asta. Vin spre tine cu pași repezi. Nu te speria! Astăzi voi încerca să fiu mai blândă ca de obicei. Mă urc încet pe tine sau… în tine. Cum preferi să spun, dragă? Meh, oricum ar fi nu are nicio importanță. Înțelesul este unul singur. Am luat și cafeaua cu mine, la naiba, de data asta vreau să fie altfel! Mă iei prin surprindere, îmi sare cafeaua din mână. Tresar instant. Cu gândul la tine abia am realizat ce tocmai s-a intâmplat. Încep să mă trezesc deși încă sunt adormită. Nu ești deloc atent, năzdrăvanule. Îți place dur, bănuiesc.

Las privirea în jos uitându-mă pe haine. Îl consider un mod minunat de a îmi începe ziua. Hmm… după ce că ești aglomerat, dragă, în marea majoritate a dimineților și mă faci să aștept 20 de minute într-o singură intersecție, acum mă și zgâlțâi făcându-mă să dau cafea pe mine! Tramvai nesimțit!

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top