Fostul campion la culturism, Jim Morris, în vârstă de 78 de ani a apărut în ultimul spot PETA de promovare a regimului alimentar vegan (bazat numai pe legume şi fructe), spot care este şi împotriva cruzimii asupra animalelor.
Acesta a pozat nud, într-o pozitie celebră dintr-o sculptură a lui Auguste Rodin, The Thinker. El s-a declarat vegetarian la vârsta de 50 de ani, iar 15 ani mai tarziu a devenit vegan convins.
“Proteinele din produsele de origine animală pe care le găsim în comerţ sunt pline de grăsimi şi conţin chimicale care dăunează grav sănătăţii oamenilor” a declarat Jim pentru PETA.
Tot acesta a mai declarat şi faptul că atunci când participa în competiţii de culturism şi avea o dietă care conţinea produse de origine animală, avea multe probleme digestive şi se simţea foarte obosit, indiferent de ce făcea. Dar de când a început să mănânce numai legume şi fructe, a început să se simtă mult mai bine.
PETA a încărcat şi un video pe youtube, în care Jim Morris ne prezintă ideile sale şi campania pe care o susţine cu tărie.
Atenţie!
Următorul clip conţine imagini care pot avea un mare impact emoţional.
Imagini: gymmorris.com
