Diverse

Copil de 6 ani înjunghiat de mamă

Un băiețel în vârstă de 6 ani  a ajuns, joi seară, la Spitalul Județean de Urgență Mavromati din Botoșani, desi ar fi trebuit să aniverseze ziua fraților lui gemeni.
În timp ce sărbătorea alături de familia lui, băiatul a căzut în cuțitul ținut în mână de mama sa chiar în momentul tăierii tortului.
“L-am operat. S-a încheiat cu bine. La nivelul ficatului şi la stomac a suferit leziuni. A fost accidental. Avea plagă la nivelul toracelui drept, care a atins ficatul şi parţial stomacul. Am înţeles că mama avea mulţi copii şi tăia un tort. Copilul va mai rămâne în spital 5-7 zile”a declarat Yassin Jaber, medic primar al secției de chirurgie-ortopedie al Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani.
Autor:  Oana-Andreea Tănăsoiu

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top