Diverse

Conferința intermediară a proiectului „Modelling the New Europe”

Marţi, 10 martie 2015, în amfiteatrul 3.2 al Universității Hyperion din București, a avut loc conferinţa intermediară organizată în contextul proiectului „MODELLING THE NEW EUROPE” – Program masteral în Guvernanţa Economică Europeană, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Domeniul major de intervenție 1.2 „Calitate în învăţământul superior”.

Acest proiect este derulat de Universitatea Hyperion din Bucureşti, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Asociaţia Poliedra România şi Progetto di Espressione e Sviluppo Territoriale – Società Cooperativa a Responsabilità Limitata (PRODEST S.C. A R.L. Italia).

În cadrul conferinței, s-au prezentat activităţile proiectului realizate în perioada de implementare, atât pentru dezvoltarea calitativă a resurselor umane şi a comunicării dintre mediul academic şi cel economic, cât şi pentru creşterea gradului de integrare a absolvenţilor programului de studii masterale Guvernanţă Economică Europeană pe piaţa muncii.

Programul conferinței:

18:00 – 18:30

Primirea și înregistrarea participanților

18:30 – 19:00

Secțiunea oficială de deschidere a conferinței

  • Prof.univ.dr. Sever – Irin Spânulescu, Rectorul Universității Hyperion din București
  • Francesco Volpentesta – Reprezentantul legal al ASOCIAŢIEI POLIEDRA România
  • Giancarlo Nadin – Expert, PRODEST S.C. A R.L. Italia

 19:00 – 19:15

Prezentarea proiectului „Modelling the New Europe” – Program masteral în Guvernanţa Economică Europeană, ID 139085 – Conf.univ.dr. Corina – Maria Ene, Manager de proiect

19:15 – 19:30

Prezentarea activităţilor realizate în perioada de implementare (iunie 2014 – februarie 2015) – lector univ.drd. Mihai Covaci, Asistent manager

19:30 – 20:00

Teme rezervate şi Sesiune de întrebări

20:00

Cocktail

Participanții la această conferință au primit din partea echipei de implementare materiale de promovare a proiectului.

Mai multe imagini de la eveniment, puteți vedea în albumul foto „Modelling the New Europe” – conferința intermediară.

Experienţa pozitivă acumulată prin derularea proiectului va fi diseminată gratuit prin prezentarea şi publicarea Ghidului orientativ „Guvernanţă Economică Europeană pe piaţa muncii din U.E.”, care va fi distribuit instituţiilor de învăţământ şi practicienilor din România și U.E.

„Modelling the New Europe” – Program masteral în Guvernanța Economică Europeană este unul dintre cele 7 proiecte europene derulate de Universitatea Hyperion și se desfășoară pe o perioadă de 18 luni.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top