Social

COLECTIV 30.10 – Mărturie cutremurătoare a unei supraviețuitoare

Ziare.com

Astăzi, se împlinesc 3 ani de la tragedia din Clubul Colectiv. Pe 30 octombrie 2015, în tragicul eveniment au pierit 65 de persoane – 27 în noaptea tragediei și 38 ulterior în spitale.

Azi dimineață, în jurul orei 10.30, Președintele României Klaus Iohannis, a depus o coroană de flori în memoria victimelor tragediei de la Cubul Colectiv. Începând cu ora 11.00, a fost oficiat un parastas de către preoți ai Arhiepiscopiei Bucureștiului, pentru pomenirea celor plecați dintre noi.

Tot astăzi, începând cu ora 19.00, va avea loc Marșul Chitarelor, ce va porni din Piața Unirii și se va încheia în fața clubului Colectiv. Este un marș al tăcerii, care are drept scop comemorarea victimelor acestei tragedii, iar participanții sunt invitați să aducă torțe aprinse în memoria celor pierduți. Cei care doresc să se alăture acestui maș și să aducă un omagiu, sunt așteptați cu jumătate de oră înainte, la 18.30, în parcul aflat vizavi de magazinul Unirea.

”De acolo se va pleca cu o lumânare, o floare. Și îi rugăm pe cei care au chitare să vină cu instrumentele muzicale ca să marcăm cel mai important moment, la 22.30, în fața clubului Colectiv, să ne amintim de copiii noștri”, a declarat la Antena 1, Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG3010, ci

După ce va avea loc momentul de reculegere din fața fostului club, participanții sunt invitați să cânte piese precum  „Back to life” (Goodbye to Gravity), „Exerciţiu” (Valeriu Sterian) şi „Vinovaţii fără vină” (Pasărea Colibri). Anul trecut, au fost prezenți la acest marș, peste 3.000 de persoane.

Mărturie cutremurătoare a unei supraviețuitoare

Alexandra Frunză, una dintre supraviețuitoarele COLECTIV, povestește pe facebook, despre clipele de groază prin care a trecut și despre cum îi erau curățate rănile la un spital din România și despre cum reușește să facă progrese la un spital din Germania

„Câteodată am coşmaruri. E foarte frig şi întuneric în încăpere, iar eu sunt goală. M-au aşezat într-o cadă dintr-un material incert şi au dat drumul la apă. Am ceva pe picioare, o rană pe care nu o văd, dar care mă ustură tot mai tare. Simt dintr-odată prezenţa cuiva în spatele meu. Oricât m-aş zbate ca să mă întorc să-i văd chipul, nu reuşesc. <<Nu pe spate, vă rog, vă rog, nu pe spate>>, rostesc fără oprire. Însă omul nu mă ascultă. Nu ştiu ce îmi face, dar mă doare. Îmi umblă în răni cu mâinile goale şi rupe ceva. Tot rupe până când începe să curgă sânge. Ţip şi îl implor să se oprească, dar el continuă să lucreze, ca un robot al răului a cărui singură comandă este distruge. Nu mă pot mişca, nu mă pot apăra şi am amuţit. Apoi văd. În colţul din stânga al încăperii a început să ardă tavanul. Mă trezesc plângând, aşa cum tot păţesc de câteva luni încoace”, mărturisește tânăra.

Aceata continuă să povestească despre faptul că medicul care se ocupă de ea, i-a descris cicatricile ca pe cele ale pacienților veniți din zone de război. „Îmi vine să îi spun că şi noi tot dintr-un război am scăpat. Acelaşi pe care România îl duce de 30 de ani încoace împotriva corupţiei şi căruia i-am căzut victime toţi cei care am fost nenorociţi de sistemul medical de stat, distrus de furturile lor”.

Comments

Cele mai citite

To Top