Seriale

Cele 13 motive – o perspectivă a sezonului 2

,,Ai auzit povestea mea asa cum voiam eu să fie spusă. Dar pentru orice poveste există mereu o altă versiune.” Hannah Baker

Fiecare poveste poate fi spusă din cel puțin două sau mai multe perspective după caz, iar adevărul se situează întotdeauna undeva la mijloc.

Au trecut cinci luni de la moartea Hannei Baker și ne-am întors din nou la liceul Liberty High, locul unde a început totul și care pare că nu s-a schimbat prea mult, deși odată cu sinuciderea Hannei au fost scoase la iveală o mulțime de probleme pe care adulții, în mod voit sau nu, au ales să le ignore.

Dacă primul sezon a fost despre descoperirea celor treisprezece vinovați care au contribuit la decizia de sinucidere a Hannei, în cel de-al doilea sezon vom putea afla o altă parte a poveștii, cea a vinovaților, ceea ce este mai mult decât necesar pentru a înțelege cum au stat de fapt lucrurile.

O vom vedea pe Hannah zugrăvită de toți cei care au împins-o să ia această hotărâre. Vom afla lucruri noi, vom descoperi noi piese din acest puzzle complicat.

Dar o să mai aflăm ceva, o să aflam cum s-a schimbat viața unora și a altora și dacă au reușit să înțeleagă ceva, dar mai ales dacă au reușit să învețe din propriile greșeli.

O să vedem o mamă pusa la zid, forțată să vadă cum fiica ei este transformată în bătaia de joc a unor personaje care, folosindu-se de sintagma „scopul scuză mijloacele”, vor face uz de orice tertip pentru a arăta o Hannah nedemnă, neînțeleasă și plină de probleme, care s-a sinucis pentru a atrage atenția, negând cu vehemență adevăratele motive care stau la baza acestei decizii. Cum era de așteptat, victima este vinovată, indiferent de circumstanțe.

Nici pentru celelalte personaje lucrurile nu sunt prea grozave. Fiecare este forțat să se confrunte cu propriile temeri și cu proprii demoni, încercând din răsputeri să învingă propriile spaime, în timp ce caută o modalitate de a se menține pe linia de plutire și să supraviețuiască într-un mediu în care pare că nu s-a schimbat aproape nimic, deși un om a murit.

Dar poate cel mai afectat de tot ce se întâmplă este Clay Janson care nu a reușit să treacă peste moartea Hannei, iar lucrurile pe care le află despre ea în timpul procesului sunt atât de neașteptate, încât are impresia că este vorba despre o cu totul altă persoană și nu despre Hannah, fata de care era îndrăgostit. Dar dincolo de toate aceste dezvăluiri,  Clay va încerca să facă în așa fel încât adevărul să fie spus.

Multe se întâmplă în cel de-al doilea sezon din Cele 13 motive. Dar poate cea mai șocantă parte dintre toate are loc la finalul celui de-al treisprezecelea episod. Un final care a stârnit multe controverse. De fapt, întregul sezon a fost ca o pastilă amară, pe care mulți nu au fost pregătiți să o înghită.

Cu toate acestea, Selena Gomez și ceilalți nu par să țină cont de criticile primite, de vreme ce Netflix a anunțat deja un al treilea sezon de la care nu știm la ce să ne așteptăm.

Oricum, cumva sezonul doi a fost mult mai bun decât primul. Dintr-o mulțime de motive, pe care evident nu am să le dezvălui, asta dacă nu l-ați văzut deja.

Ce vă pot spune cu certitudine este că asemenea lucruri se întâmplă, poate nu la o asemenea amploare, dar bullying-ul este în continuare o problemă a zilelor noastre. Evident că ar fi de actualitate, dacă nu am mai refuza să închidem ochii și să ne prefacem că nu există.

Sursă foto

Comments

Cele mai citite

To Top