Texte și Protexte

În căutarea chinului pierdut sau despre narațiuni demne de ploscar

naratiuni

Zilele astea, toți ochii presei mainstream din Vest sunt ațintiți către Alep. În consecință, se dovedește că cetățenii statelor implicate, sau observatoare, de ce nu, ajung să poarte prin suflet anumite așteptări de la conducătorii lor, referitor la evenimentele care au loc în Siria, relatate de presă.

Statele vestice au investit masiv în Siria. Timp, bani, nervi, armament, garanții, capital de imagine și lista poate continua.

De regulă,

Au făcut-o prost. Dar, când nu-ți dai interesul, așteptările nu ar trebui să fie setate prea sus.

Date fiind investițiile periodice, eu zic că nu ar fi vreo insultă pentru moraliștii din presă să asumăm sigur existența unei investiții coordonate similar a presei mainstream, într-o anumită narațiune.

O bună proporție dintre relatările referitoare la războiul sirian – zic peste 50% din ce ajunge la public – a cuprins și o componentă emoțională favorabilă rebelilor moderați din Alep. Acum, știm cu toții, informația este lipsită de emoție, spre deosebire de opinie. Cam asta a fost o fațetă a narațiunii aplicate Siriei.

Zilele acestea,

Turnul de piatră – orașul Alep, care se spera să rămână în picioare încă minim câteva luni – s-a sfărâmat. Rebelii s-au prăbușit. Alep a căzut. Acum. Alep, cum spuneam, este subiectul a peste 50% din știrile despre Siria care ajung la public. Ca o paranteză, asta se datorează agențiilor și a publicațiilor vechi care fac agenda altor media din țări precum România.

Tonul era și este oricum unul suav. Dar, imagini-relatări sau informații: despre piețele alimentare bombardate de aviația lui Putin sau Assad, pe pământul cărora s-au topit mii de vieți de civili; despre asediile grupărilor rebele, din categoria „nu tocmai moderate” precum al-Nusra, asupra civililor din partea vestică a Alep – cea pro-Assad –; despre torturile aplicate prizonierilor rebeli din închisorile siriene sau despre practica asemănătoare ISIS a unor grupări rebele din Alep, care țineau civili ostatici pentru a-i folosi drept scuturi anti-bombardament – de parcă asta i-ar fi oprit pe Putin sau Assad –; despre legăturile Turciei și ale lui Erdogan cu ISIS; despre momentele în care bombardamentele americane mai greșeau ținta și aviația reușea în câteva secunde să distrugă câte o familie de islamiști neimplicați în dispute, de chestiile astea am auzit, dar, proporțional, mult mai puțin.

Oh, stați.

Dar l-am văzut pe bătrânul admiral Kuznețov – singurul portavion al Rusiei –, în voiajul lui plin de bășini bătrânești către Tartrus, de peste o duzină de ori. Sau mai știu eu ce altă relatare tip campanie-de-presă.

Peste tot, toți și toate, se pare că unii băieți de stat implicați nu și-au jucat cum trebuia cărțile. Zilele astea, toată zbaterea pe care o observați în presa internațională, nu-i altceva înafară de ultima suflare, succintă și zgomotoasă, dinaintea resemnării a unui muribund. Pe piatra sa mortuară stă scris : „Aici se odihnește Revoluția Siriană”. Singura moștenire a sa va rămâne pentru câțiva ani ISIS. În timp ce ultra-conservatorismul wahhabist al ISIS, va mișuna zeci de ani în Siria și cine știe, chiar și în Europa.

În curând,

Voi putea zice, resemnat, că toate privirile lumii AU FOST ațintite, pentru câteva momente, asupra Alep-ului. Și că interesul, din păcate, se va fi cuplat iar cu nepăsarea. E, știu totuși, o relație naturală, prosperă și de lungă durată. Decenii peste decenii de concubinaj sporadic, atemporal sau temporal deopotrivă – neancorat în exemple istorice –, irelevant în esență.

sursă foto: @globalresearch.ca

Cele mai citite

To Top