Promovăm România

Castelul Templul Cavalerilor – o experiență medievală în vremuri moderne

România are multe de oferit, iar de data aceasta Hyperflash te va încânta cu o destinație de poveste care te va teleporta în perioada evului mediu. Castelul Templul Cavalerilor este must-have când vine vorba de obiective turistice pe care trebuie sa le vizitezi. Am stat de vorbă cu doctor Florin Rusu, proprietarul castelului și în interviul de mai jos vă vom prezenta istoria Castelului.

HyperFlash.ro: Care este istoria Castelului?

Dr. Florin Rusu: Istoria Castelului începe în jurul anului 1325, când un nobil atras de frumusețea regiunii l-a construit pentru familia sa. Ulterior, Castelul Templul Cavalerilor a fost punct de vamă al Imperiului Austro-Ungar. După revenirea Ardealului la patria mamă, castelul înflorește devenind una dintre cele mai cunoscute cazarme ale soldaților români vânători de munte, fiind și tabară de antrenamente, dar și punct strategic de apărare. În această cazarmă a fost instruit Regele Mihai.

În timpul celor două războaie mondiale, în această zonă au avut loc lupte foarte crâncene, Castelul fiind intens bombardat, astfel încât a ajuns o ruină. Construcţia este amplasată într-un decor natural spectaculos, înconjurată de pereţi stâncoşi de peste 100 de metri care formează un spaţiu perfect de autoapărare. Din acest motiv a şi fost construit castelul în acea locație, în anul 1320, de un nobil care locuia în zonă. La origine, a fost punct de vamă al Imperiului Austro-Ungar.

După 1918 castelul a devenit una dintre cele mai cunoscute cazarme ale soldaților români, fiind și tabără de antrenamente și un punct strategic de apărare. Regele Mihai al României a stat o perioadă din armată la castelul din Trascău. A ajuns ruină în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ulterior fiind reconstruit, a primit din nou, parțial, aspectul medieval.

Vechiul castel din piatră are o vechime de aproape 700 de ani, l-am cumpărat în anii ‘90 la o licitație și, ulterior l-am transformat în hotel.

H.ro: Ce pot face turiștii aici?

F.R.: Locul în care este amplasat Castel “Templul Cavalerilor” este ideal pentru drumeţii şi excursii de o zi la Cheile Turzii, Salina Turda, Peştera Scărişoara, Cetatea Colţeşti, Mănăstirea Râmeţ şi multe alte locuri de o frumuseţe rar întâlnită.

Spectaculoasă este și excursia pe muntele de lângă castel, drumul până sus te duce instant în vremurile de mult apuse. Și asta nu este tot! După ce cu mult efort ajungi la priveliștea nemai-întâlnită, dacă urmezi indicatoarele traseului montan, vei găsi o adevărată oază de mister. Aici vorbesc despre un ansamblu de morminte dacice vechi de aproape 2000 de ani.

Zona este perfectă pentru a face alpinism şi a efectua zboruri cu parapanta şi deltaplanul. Pereţii abrupţi ai Cheilor Vălişoarei sunt de altfel marcaţi cu diverse trasee specifice concursurilor de alpinism. În fiecare sfârşit de săptămână, aici se antrenează numeroşi alpinişti profesionişti, dar şi amatori, precum şi salvamontiştii ce participă la Campionatul Naţional de Escaladă.

Spectaculoasă este și excursia pe muntele de lângă castel, drumul până sus te duce instant în vremurile de mult apuse. Și asta nu este tot! După ce cu mult efort ajungi la priveliștea nemaiîntâlnită, dacă urmezi indicatoarele traseului montan, vei găsi o adevărată oază de mister. Aici vorbesc despre un ansamblu de morminte dacice vechi de aproape 2000 de ani, artefactele aflandu-se la Muzeul din Aiud si cel din Alba Iulia.

În apropierea Castelului sunt foarte multe peșteri, vizitate de noi în timpul taberelor de copii și adulți ce au fost organizate în fiecare an. La castel avem si un câine lup care se numește Rex si vă va însoți de fiecare data cand urcați pe munte…

H.ro: Câte camere are Castelul și de ce servicii se pot bucura oaspeții pe timpul șederii aici?

F.R.: Castelul este amenajat în interior în stil medieval, iar camerele incluse în prezent, în circuitul turistic diferă prin configurație și design, astfel că atmosfera te poate duce în timp cu câteva sute de ani.

În momentul de față sunt finalizate 20 de camere (triple, duble cu pat matrimonial, single) care sunt puse la dispoziția turiștilor. Camerele spaţioase cu băi propri și paturile cu baldachin vă vor oferi nopți liniștite si o atmosferă caldă.

Delicatesele culinare sunt preparate în bucătăria proprie de către specialiștii gata să satisfacă orice preferinţă oferind turiştilor adevărate festinuri culinare, între care se remarcă specialitatea casei „Platoul Cavalerului”.

Castelul Templul Cavalerilor vă poate oferi diverse facilități, servicii de cazare, restaurant, evenimente științifice și culturale (conferințe, simpozioane, spectacole, lansări de carte, vizitare: lăcașuri de cult, situri arheologice, muzee, peșteri, obiective turistice speciale) activități sportive (alpinism, drumeții, plimbări cu atv-uri pe un traseu preexistent sau off-road, echitație, plimbări cu bicicleta,tenis, volei, baschet, minifotbal pe terenul existent) organizare de mese festive, team building, prezentare produse noi, divertisment, având ca sediu și punct de plecare Pensiunea “Castel Templul Cavalerilor”.

De asemenea, castelul mai dispune de o sală de relaxare cu jocuri la dispoziţia oaspeţilor: şah, rummy, table, cărţi de joc, masă de ping pong.

H.ro: Unde vă pot găsi turiști dornici de misterul oferit de un Castel adevărat?

F.R.: Castelul “Templul Cavalerilor” este situat în zona Munţilor Trascău din judeţul Alba, la mai puțin de 10 minute de mers cu mașina dinspre Aiud pe DJ107M și aproximativ o oră de mers cu mașina dinspre Cluj.

Rezervația Naturală – Cheile Vălișoarei sunt numite și Cheile Aiudului sau Cheile Poienii și alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespund categoriei a IV-a IUCN – rezervație naturală de tip botanic și geologic. Cheile sunt situate în estul Munților Trascău, în partea sudică a Depresiunii Rimetea – altitudine maximă 779 m, minimă 425 m, în județul Alba, pe teritoriul administrativ al comunei Livezile.

De asemenea, doritorii ne pot vizita cu ajutorul turului online pe site-ul nostru oficial http://castel-templul-cavalerilor.ro/tur-virtual/

Prețurile variază, de la 240 lei cazare cu mic dejun inclus camera cu pat matrimonial la 300 lei camera tripla . Prânzul și cina se servesc la castel în funcție de ce dorește fiecare turist să consume. În cazul în care se dorește ocuparea întegului Castel de turiști pentru cel puțin două zile prețul este negociabil. De asemena, cina și prânzul se pot negocia pentru grupuri mai mari de 20 persoane. Acesta este deschis de vineri pana duminică.

Castelul Templul Cavalerilor – o experiență medievală în vremuri moderne
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top