Artiști

Can you feel this? Concert Disturbed la București – Impresii și setlist

Disturbed
infomusic.ro

A trecut foarte mult timp de când nu am mai fost la un concert și asta pentru că nu au mai venit în România trupe care să-mi placă cu adevărat. Totuși, la aflarea veștii că Disturbed va cânta în țara noastră pentru prima dată am fost foarte entuziasmată.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu trupa anterior menționată, voi face o mică trecere în revistă a trupei.

Disturbed este o trupă de heavy metal care a luat naștere în Chicago în anul 1994 și care, la început, purta numele de Brawl. De când s-a format și până în prezent, trupa a reușit să vândă peste 13 milioane de albume. La activ, Disturbed are 7 albume de studio lansate dintre care 4 au ajuns să fie pe locul 1 în topul Billboard 200 și asta în ciuda pauzei pe care trupa a făcut-o în anul 2011.

Având în vedere că Disturbed a concertat pentru prima oară la noi în țară bilete s-au vândut imediat, concertul fiind unul de tip sold out.

Organizarea concertului în ceea ce privește accesul în locație mi s-a părut mai eficientă decât în alți ani. Luând în considerare că biletele erau pe mai multe grupe ( bilete VIP, bilete cu loc și bilete la teren fără loc) intrarea s-a făcut în funcție de secțiunea la care persoanele erau repartizate. Totuși la teren a fost o coadă destul de mare în comparație cu celelalte intrări.

Deschiderea porților a avut loc la ora 19:00, urmând ca prima trupă care deschide concertul să cânte la ora 19:30.

Trupa care a urcat prima pe scenă se numește TRANK și este o trupă franceză care îmbină mai multe genuri muzicale precum alternative rock, indie, industrial metal, goth și multe altele. Datorită profesionalismului de care a dat dovadă, TRANK a reușit să cânte în deschiderea unor trupe care scriu istoria heavy metal-ului.

De când am intrat în incinta Arenelor Romane, căci acolo s-a ținut concertul, se simțea nerăbdarea fanilor, care devenea din ce în ce mai mare cu trecerea timpului.

A doua trupă care a avut onoarea de a concerta înaintea Disturbed a fost trupa italiană Fall Has Come. Această trupă a luat naștere în anul 2015 și se încadrează în genul muzical alternative rock.

Deși lumea aștepta cu nerăbdare ca Disturbed să urce pe scenă, fanii au interacționat frumos și cu celelalte trupe care, ulterior s-au bucurat de publicul român.

Cu o foarte mare părere de rău recunosc că nu am auzit de aceste două trupe care s-au ridicat la nivelul trupei principale. Merită să fie ascultate, de aceea am să las mai jos linku-urile către cele mai populare melodii ale trupelor TRANK și Fall Has Come.

TRANK – Take the Money & Run
Fall Has Come – Believe

A venit însă și ora 21:30 când trupa Disturbed urma să urce pe scenă. Americanii și-au făcut o intrare spectaculoasă pe care nu am văzut-o la alte trupe. Au ales să folosească un mic filmuleț în care sunt prezentate mai multe secvențe din cariera lor de muzicieni. Începerea filmulețului a marcat apogeul nerăbdării fanilor care de abia așteptau urcarea pe scenă a artiștilor.

Are you ready? este melodia care a marcat începutul concertului. Aceasta nu a fost aleasă la întâmplare având în vedere că este și prima melodie de pe noul album intitulat Evolution, album care a făcut posibil turneul actual al trupei.

Setlist Disturbed 2019 București

Are you ready?

Prayer

Liberate

The Vengeful One

The Animal

Stupify

Voices

Land of Confusion (Genesis cover)

Ten Thousand Fist

The Game

No More

Hold On to Memories

Indestructible

Inside the Fire

The Sound of Silence

The Light

Stricken

Down with the Sickness

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la acest concert au fost mini discursurile pe care solistul trupei, David Draiman, le-a ținut. Cel mai important dintre acestea a fost mini discursul despre depresie și despre demonii cu care fiecare dintre noi se luptă. Ceea ce a fost cu adevărat spectaculos a fost momentul în care solistul a întrebat care dintre persoanele aflate în public a avut parte de momente în care credea că nu poate face față demonilor din interior iar mai mult de jumătate din public a ridicat mâna.

Am considerat acest lucru ca fiind important deoarece atunci când te lupți cu depresia crezi că ești singur și că nimeni nu mai trece prin momentele prin care tu treci. Consider că ideea trupei de a arăta celorlalți că nu sunt singuri este o idee originală care poate avea un impact pozitiv asupra celor care încă se luptă cu depresia în speranța că aceștia nu vor mai ajunge să își pună capăt zilelor.

Disturbed

Pe tot parcursul concertului lumea a scandat și majoritatea au știut versurile tuturor melodiilor. La eveniment au fost prezenți atât părinți cu copii mici cât și persoane mai înaintate în vârstă.

Deși Down with the sickness a fost ultima melodie cântată însă se simțea ca și cum atunci ar fi punctul culminant al concertului. Toată lumea s-a dezlănțuit, uitând de diferențele dintre ei și de problemele de zi cu zi.

Acestea fiind spuse, concertul Disturbed de seara trecută a fost unul pe cinste, unul dintre puținele concerte care mi-au plăcut cu adevărat.

Dsiturbed-Down with the sickness

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top