Timp liber

Bucharest Christmas Market – un loc de poveste

Atmosfera caldă a sărbătorilor de iarnă întreținută de colindele tradiționale autentice este resimțită în Piața Universității, la Bucharest Christmas Market.

Deliciile culinare precum sărmăluțele, cârnăciorii, turta dulce și cozonacii bine rumeniți în cuptor invită toți pofticioșii la o degustare. Decorațiunile specifice îmbinate cu concertele organizate în fiecare seară conturează cadrul de poveste surprins în mijlocul agitației urbane.

În drumul spre casă putem avea parte de o gură de libertate după o zi apăsătoare de muncă. Astfel reușim să simțim din ce în ce mai mult adevăratul spirit al  sărbătorilor aproape de noi și să uităm pentru câteva momente de stresul de peste zi.

Copiii se pot bucura de apariția lui Moș Crăciun la căsuța lui fermecată aflată lângă minunatul brad luminat. Beculețele colorate care împodobesc piața aduc zâmbetul pe fețele celor mici, dar și pe cele ale adulților.

Echipa Hyperflash a fost prezentă la eveniment și a reușit să smulgă câteva interviuri cu cei aflați la Târgul de Crăciun. Cei care au fost prezenți s-au declarat foarte încântați de eveniment și au transmis  câte o urare simbolică de sărbători.

Târgul va fi deschis toată luna Decembrie, în intervalul orar 11:00–22:00.

Bucharest Christmas Market, ca şi în anii precedenţi de altfel, va organiza diferite spectacole muzicale susţinute de artişti precum: Smiley, Paula Seling, Fuego, Pepe, Bere Gratis şi Cristi Minculescu. Aceștia nu vor fi singurii care vor cânta pe scena din Piața Universității. Și Narcisa Suciu, Provincialii, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Ducu Bertzi, Proconsul, Delia, Corul de copii Allegretto, Corul Divina Armonia, Corul Radio, Taxi, El Negro, Emeric Imre şi mulţi alţii vor delecta atât copiii, cât şi oamenii mari.

Vă invităm să urmăriți materialul nostru despre voi împreună cu voi!

Cele mai citite

To Top