Entertainment

Box office: ”The Last Jedi” are cel mai bun debut din 2017

The Last Jedi

Pelicula Star Wars: The Last Jedi a obținut încasări în valoare de 220 de milioane de dolari în weekend-ul de lansare pe continentul nord-american, relatează boxofficemojo, citat de Digi24. Astfel, filmul regizat de Rian Johnson ocupă locul al doilea în clasamentul all-time al încasărilor rezultate din weekend-ul de debut. Prima poziție în acest top este ocupată de prima parte a trilogiei celor de la Disney/Lucasfilm, Star Wars: The Force Awakens (2015), care a avut încasări de aproape 250 de milioane de dolari.

Acesta este de departe cel mai bun debut în materie de box office din 2017, depășind cu ușurință precedentul deținător al recordului, Beauty and the Beast (aproximativ 175 de milioane de dolari).

Global, Star Wars: The Last Jedi a înregistrat încasări de 450 de milioane de dolari. Filmul poate fi deja considerat un succes atât financiar, cât și critic, având parte de recenzii favorabile din partea majorității criticilor de film și un scor de 93%(la momentul scrierii acestui articol) pe site-ul rottentomatoes.

Pe poziția a doua s-a clasat animația studiourilor Fox, recent achiziționate de Disney, Ferdinand, cu 13,3 milioane de dolari, cel mai slab debut al unei animații Fox Animation/Blue Sky. Filmul prezintă povestea unui taur capturat, care încearcă să se întoarcă la familia sa, și este regizat de Carlos Saldanha, omul din spatele seriei Ice Age.

Disney revine în top, pe poziția a treia, cu animația Coco. În al patrulea weekend de la lansare, coproducția Disney-Pixar a obținut 10 milioane de dolari.

Blockbuster-ul lui Rian Johnson, care are în distribuție nume sonore, precum Mark Hamill, Daisy Ridley, Adam Driver sau Oscar Isaac, este așteptat să ocupe prima poziție și weekend-ul următor, având un singur competitor direct, Pitch Perfect 3.  Însă va putea oare The Last Jedi să țină pasul cu predecesorul său?

Sursă foto: Slashfilm.

Cele mai citite

To Top