BREAKING-NEWS

Avion prăbuşit în Franţa: 150 de persoane decedate

AVION PRĂBUŞIT ÎN FRANŢA

Marţi, 24 martie 2015,un avion Airbus A320 al companiei Germanwings s-a prăbuşit în regiunea Barcelonnette, în sud-estul Franţei, o zonă a Alpilor francezi.

Avionul efectua o cursă între Barcelona şi Dusseldorf, şi potrivit  Direcţiei Generale pentru Aviaţie Civilă din Franţa, acesta avea la bord 144 de pasageri şi 6 membri ai echipajului.

Avionul aparţinând companiei Germanwings, făcea parte dintr-o filiala low-cost a companiei Lufthansa.

Accidentul aviatic din Alpii francezi a fost confirmat de către Directoratul General al Aviaţiei Civile (DGCA). Conform secretarului de stat în Ministerul Transporturilor din Franța, Alain Vidalies, ”a existat un apel S.O.S. înregistrat la ora 10.47 (09.47 GMT). Acest semnal S.O.S. arăta că avionul se află la o înălțime de 5.000 de picioare (circa 1.500 metri — n.r.), într-o situație anormală”. Tot acesta a declarat şi faptul că prăbuşirea a avut loc la scurt timp după acest semnal.

După prăbuşirea avionului, site-ul Germanwings a fost blocat. Aşa arată acum site-ul:

avion prabuşit in Franţa

 

 

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top