Social

Sectorul 4: Un balcon s-a prăbușit peste o mașină parcată

În noaptea de miercuri spre joi, un autoturism parcat a fost distrus în totalitate după ce un balcon s-a prăbușit peste el. Reprezentanții Primăriei secorului 4, zona unde a avut loc incidentul, spun că proprietarul apartamentului este singurul responsabil pentru cele întâmplate.

“O parte destul de mare dintr-un balcon s-a prăbuşit azi-noapte, în jurul orei 04:00, peste o maşină parcată. Vântul destul de puternic a dizlocat probabil acea structură de beton, aflată deja într-o stare avansată de degradare. Autoturismul a fost distrus în totalitate, iar singurul responsabil este proprietarul apartamentului, care nu şi-a reabilitat balconul. Dacă ne-ar fi cerut ajutorul, probabil nu s-ar fi ajuns în această situaţie. Primăria Sectorului 4 acordă tichete pentru achiziţia de materiale de construcţii, care să acopere 75% din costrurile de renovare ale faţadelor imobilelor sau balcoanelor. Singura condiţie este să vină şi să ne solicite sprijinul”, a declarat Cristian Zărescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sector 4, citat de Mediafax.

Nicio persoană nu a fost rănită.

Sursa Photo

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top