SpotOnAd

A apărut Samsung Galaxy S7 şi S7 Edge şi în România? Află ce poţi să faci pentru a-l proteja mai mult timp!

Pe masură ce tehnologia continuă să evolueze şi să progreseze din ce în ce mai mult, începem să depindem, în cea mai mare parte, de aspectele pe care aceasta le introduce în vieţile de zi cu zi: gadget-uri inteligente, telefoane smart, tablete, PC-uri etc. Bineînţeles, acest lucru este posibil în prezent datorită contribuţiilor aduse de oamenii din domeniile ştiinţei şi ale tehnologiei.

Însă, în timpul anilor 1990, telefoanele mobile erau considerate un lux, fiind folosite numai de către oamenii bogaţi, astfel încât să aibă o viaţă şi mult mai confortabilă decât aveau până în prezent. Acest lucru nu mai este valabil şi în prezent, din moment ce toată lumea îşi permite achiziţionarea unui gadget inteligent.

Importanţa huselor de telefon în protejarea smartphone-ului

Cu toate acestea, în momentul în care telefoanele au început să fie mai accesibile oamenilor de rând, aproape nimeni nu se gândea şi la o husă sau o carcasă de telefon. Însă, pe masură ce tehnologia a evoluat şi a adus telefoane scumpe, dar şi datorită faptului că dorim să păstrăm lucrurile pe o perioadă cât mai îndelungată, husele de telefon au devenit o necesitate, fiind folosite, cu precădere, pentru a proteja daunele provocate de un eventual impact sau de alte probleme.

Cele mai mari beneficii ale unei huse de telefon

Evident, o husă de telefon are o mulţime de beneficii, existând modele diverse pe piaţă, astfel încât să se potrivească oricărui tip de smartphone: pentru Samsung, LG, Nokia, Motorola, HTC, Sony etc.

  1. Principalul beneficiu este acela de a proteja smartphone-ul de zgârieturi;
  2. Al doilea avantaj adus de utilizarea unei huse constă în faptul că aceasta poate fi un bun amortizor în cazul în care telefonul este scăpat pe jos- carcasa jucând rol de protecţie;
  3. Există o mulţime de cazuri în care utilizatorii au scăpat telefonul în apă, lucru care conduce la defectarea acestuia. În prezent însă, există huse rezistente la apă, care pot proteja telefonul în cazul unui astfel de accident.
  4. Pe lângă faptul că principalul rol este cel de protecţie a telefonului, cele mai multe carcase de telefon au şi un rol estetic, ce adaugă şi o notă din personalitatea purtătorului, descriind gusturile estetice ale acestuia, există o mulţime de opţiuni pe piaţă, în stiluri şi culori diferite.

Galaxy S7 şi S7 Edge s-au lansat!

www.pcadvisor.co.uk

www.pcadvisor.co.uk

După mii de zvonuri ce au circulat în mediul online, gigantul Samsung a lansat noul model Galaxy S7. Potrivit Samsung Electronics Europe, se pare că acest model al Samsung a înregistrat cel mai ridicat număr de precomenzi din istoria liniei Galaxy. Cu toate că s-a vândut excelent în presales, smartphone-ul va continua să fie vândut şi în magazinele de specialitate deoarece, susţin specialiştii, noul model Galaxy promite o experienţă unică alături de conexiunea cu Gear VR, care oferă utilizatorilor şansa de a simţi o experienţă virtuală spectaculoasă.

Au apărut primele huse şi folii pentru S7 şi S7 Edge

Bineînţeles, cu un preţ pe masura experienţei pe care o promite utilizatorilor, noul gadget apărut recent pe piaţă are nevoie şi de un sistem de protecţie excelent. De aceea, Oau.ro oferă husa Galaxy S7 Edge şi folii la preţuri ideale: huse tip portofel, din piele ecologică, confecţionate din materiale rezistente la şocuri sau alte zgârieturi; sau folii cu funcţie antibacteriană, protejând telefonul de zgârieturi. De asemenea, datorită transparenţei de 99,99%, foliile de la oau.ro oferă utilizatorilor o experienţă identică cu cea a display-ului original.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top