Diverse

Andreea Cristea și Andrei Burnaz, românii răniți în atacul terorist din Londra

Românii care au fost răniți în atacul terorist de la Londra sunt Andreea Cristea și Andrei Burnaz. Aceștia se aflau în Marea Britanie pentru a sărbători ziua de naștere a românului. Cei doi se aflau pe Podul Westminster atunci când un bărbat a intrat cu mașina în mulțime. Tânăra în vârstă de 29 de ani a fost rănită grav, suferind deja o intervenție chirurgicală, în prezent fiind în stare critică, la un spital din Londra.

Potrivit ambasadorului României la Londra, Dan Mihalache, teroristul a lovit-o pe fată cu autoturismul, aruncând-o în fluviul Tamisa, de unde a fost scoasă de echipele de salvare si dusă de urgență la spital. În cursul nopții de miercuri spre joi, românca a suferit o operație pentru îndepărtarea unui cheag de pe creier, iar joi dimineață a fost transportată la un alt spital pentru a fi investigată mai amanunțit la plămâni.

„Probleme critice rămân cu funcția plămânilor, de aceea medicii au decis transferul ei la un alt spital din Londra, ceea ce s-a întâmplat în dimineața asta, acolo unde există infrastructura medicală necesară pentru investigații mai extinse asupra situației plămânilor. Starea ei rămâne în continuare critică. Familia se află în drum spre Londra și urmează să îi acordăm familiei toată asistența necesară pentru a intra în legătură cu medicii”, a spus ambasadorul României, citat de Digi24.

Andrei Burnaz a fost externat în cursul acestei dimineți, fiind în afara oricărui pericol.

Patrick Tracey din Derbyshire, unul dintre prietenii tinerilor, a declarat pentru The Telegraph, citat de Digi24: „Nu au mai ajuns. I-am sunat și am auzit strigăte și am știut că ceva nu este în regulă. Sunt în stare de șoc”.

Sursa foto:

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top