Muzică

Concert Akua Naru la Arenele Romane, în București

akua naru

Hyperflash a fost la concertul Akua Naru, de la Arenele Romane, din data de 19 martie. Am reușit să facem câteva filmulețe în timpul show-lui, dar momentan am ales să prezentăm melodia din deschiderea concertului.

Trupa hip-hop Akua Naru are origini americane, fiind foarte îndrăgită la nivel internațional. În muzica sa, aceasta abordează un stil original de hip-hop, cu influențe de jazz, soul, blues, reggae, și multe altele.

Acompaniată la chitară, tobe, clape, saxofon, flaut, bass și turntable, reinventatoarea hip-hop-ului feminin a pregătit un show special pentru fanii de la București.

Momentan am ales să publicăm o foarte mică parte din cadrul concertului, și anume piesa de la început, dar în curând vom mai posta încă o melodie.

Concertul a fost susținut de către „The Fresh”, iar pe scenă au mai urcat DJ-ul Silent Strike, dar și Vlad Dobrescu (din păcate, la cei doi nu am avut cum să ajungem, și de asta nu se află în videoclipurile noastre)

Iată câteva imagini de la memorabilul concert.

Akua Naru (Latanya Hinton) a descoperit arta rimelor în copilărie, demonstrând un talent de un lirism profund, transpus azi în spectacole muzicale extraordinare. Povestea ei începe în New Haven, USA, fiind relatată pe albumul de debut ”The Journey Aflame”. Un maestru feminin al cuvintelor, Naru atrage atenția oriunde cântă, din Philadelphia până în Africa de Vest. Stabilită în Germania pentru a crea muzică, ea înregistrează cu grijă toate experiențele sale, fuzionând diverse genuri muzicale cu propriul său stil de hip-hop.

De la lansarea albumului ei de debut în 2011, Naru a reușit într-un timp scurt să devină un model pentru femeile din hip-hop. Critici de jazz și hip-hop, precum și profesori universitari din New York și Moscova consideră acest album o contribuție reală la dezvoltarea hip-hop-ului. Ajuns numărul 1 în topurile radio din Statele Unite, single-ul „The World is listening”, produs cu ajutorul lui JR&pH 7, a fost cotat în top și de diferite posturi de radio naționale din Franța și Germania, dovedind exact ceea ce transmite, că lumea ascultă.

După colaborări fructuoase cu Tony Allen, Lords Of The Underground, Patrice, Tete, Wax Tailor și Ahmir “Questlove” Thompson din The Roots, Akua Naru produce în 2015 albumul „The Miner’s Canary”. Inspirat de persoanele de culoare din America și nu numai, albumul cu titlu-metaforă anunță un experiment social, în analogie cu practica minerilor de a aduce în mină un canar pentru a identifica o scurgere de gaze. Explorând în profunzime conștiința socială, Akua Naru combină cu măiestrie jazz, neo soul, blues, R&B, hip-hop cu rime sociale și conduce mișcări artistice comparabile cu Lauryn Hill & The Roots 90. Muzica sa devine astfel un omagiu adus muzicii soul și un model elocvent pentru generațiile viitoare de artiști.

 

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top