Economic

A dezvoltat o afacere de succes la numai 22 de ani. Model de urmat

A dezvoltat o afacere de succes la numai 22 de ani. Model de urmat

În viață, totul este despre alegeri. Ele îți croiesc drumul spre viitor, dacă faci alegerile potrivite, vei ajunge acolo unde îți propui.

La fel a făcut şi Ionel Burtea, un tânăr care la 22 de ani a reuşit să construiască un imperiu. Este unul dintre tinerii antreprenori români care a luat alegerea potrivită la momentul potrivit şi astfel a creat compania Abund Berry, care produce şi comercializează atât vin de mure, unic pe piaţa din România, cât şi fructe de pădure.

Cum a început totul?

Tânărul antreprenor a început cu un hectar de pământ, iar investiţiile iniţiale au fost 30.000 de euro, plus terenul pe care l-a primit moştenire de la bunicii săi: „Totul a pornit de la un „ce-ar fi dacă…”. Familia mea avea un teren agricol, de aceea, a rămas să fie luată decizia ce vom planta pe acel teren. În plus, în România există o lipsă de fructe de pădure pe piaţă şi această lipsă se simţea şi mai mult acum trei ani.”, a explicat Ionel Burtea.

Nu totul este doar lapte şi miere

În orice domeniu este dificil atunci când lucrezi cu oamenii. De aceea, una dintre cele mai mari provocări pe care Ionel Burtea le-a întâmpinat pe parcursul timpului a fost chiar factorul uman, fiindcă, afacerea se bazează pe contracte cu multe instituţii, iar tânărul antreprenor este nevoit să găsească soluţii la dificultăţile întâlnite. O altă provocare este birocraţia.

Originar din Țicleni, judeţul Gorj, Burtea şi-a început afacerea ca un startup, iar în prezent, produsele sale sunt prezente pe rafturile celor mai mari retaileri. Mai mult, în viitor ne vom putea bucura şi de căpşuni crescute chiar de compania sa, fiindcă a fost aprobat proiectul pe fondurile europene pentru înfiinţarea unei sere de căpşuni cu lanţ integral alimentar. ”Este o mare provocare pentru noi, dar şi o mare realizare!”, spune Ionel Burtea.

Majoritatea oamenilor sunt slabi, atunci când întâmpină probleme din ce în ce mai grave renunţă la visul lor. Nu este şi cazul lui Ionel Burtea, care de fiecare dată când a întâmpinat probleme, a reuşit să găsească şi soluţii.

”Într-adevăr, am întâlnit greutăţi, dar nu m-am gândit să renunţ la ceva ce îmi doresc atât de mult şi la ceva ce reprezintă o perfecţionare continuă a mea şi a planurilor mele pentru viitor. Administrarea unei afaceri este un proces din care înveţi nu doar lucruri noi despre afacere, dar şi despre tine.”, mai spune el.

Cu o cifră de afaceri de aproximativ 200.000 de euro pe tot grupul (Abund Berry, Melissimo şi Melarium), Ionel Burtea s-a extins de la 1 singur hectar de pământ la 5 în ceea ce priveşte murele. Dar asta l-a ambiţionat şi mai mult şi astfel, un obiectiv important pe care îşi doreşte să îl atingă ar fi să ajungă la 4 hectare şi pentru alte fructe de pădure, cum ar fi afinele.

Priveşte şi învaţă

Cum spuneam, totul este despre alegeri. Iar dacă vrei să îi urmezi exemplul lui Ionel Burtea, acesta îţi oferă câteva sfaturi pe care să le urmezi:

”În primul rând, multă răbdare. Este foarte important să nu te aştepţi ca lucrurile să îţi iasă perfect din prima şi să înveţi din greşelile pe care le faci, pentru că succesul nu vine instant, ci necesită multă muncă şi dedicare. În al doilea rând, este la fel de important să fii o persoană organizată şi să înveţi să duci lucrurile până la capăt. Iar înainte de a deschide afacerea respectivă este necesară cercetarea şi informarea pe domeniul viitor de activitate. ”, încheie Ionel Burtea.

Cele mai citite

To Top