Sănătate

A treia doză de vaccin, va fi necesară?

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a precizat că în cazul în care va fi pusă problema unei a treia doze de vaccin, foarte probabil nu va fi revaccinată toată populația, ci doar acele persoane care au avut un răspuns imunitar slab după schema completă de vaccinare. Datele existente arată că la 6 sau chiar la 8 luni de la vaccinare, se menține eficiența vaccinului. În momentul de față, la nivel internațional nu este luată o decizie privind administrarea celei de a treia doze.

”Nici cei de la Pfizer nu au spus că este obligatoriu. Se evaluează această posibilitate, dar care nu este cu titlu de recomandare absolută. Nu este nimic agreat la nivel internațional de Organizația Mondială a Sănătății, de Centrul European de Control al Bolilor sau Centrul de Control al Bolilor din Statele Unite. Sunt, repet, date științifice care considerăm că este firesc să fie disponibile, în mod deosebit legate de siguranță și de tolerabilitate și eficacitate”, a declarat medicul, potrivit Digi24.

A treia doză de vaccin ar fi necesară în cazul în care ar apărea alte tulpini mutante ale virusului, iar vaccinul actual nu ar avea efectul necesar.

”Nu sunt date disponibile din punct de vedere științific care să ne furnizeze informații legate de siguranță, de tolerabilitate și de imunogenitate, iar rolul celei de-a treia doze, pe lângă acoperirea anumitor categorii populaționale la risc, este și pentru a asigura eventuala acoperire vaccinală în cazul în care vom avea tulpini, variante virale, mutante care nu vor fi acoperite de vaccinuri actuale. Deci sunt două două acțiuni importante; pe de o parte, consolidarea răspunsului imun prin cea de-a treia doză la anumite categorii populaționale la risc și, pe de altă parte, vorbim de cea de-a treia doză cu vaccinuri adaptate la variante virale mutante. Din datele existente, în momentul de față, la 6 luni, la 8 luni de la completarea schemei de vaccinare, se mențin beneficiile în ceea ce privește protecția față de forme severe, față de complicații, față de riscul de internare și deces de peste 90% – 95%, deci beneficiile se păstrează”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

sursă foto: reginamaria.ro

A treia doză de vaccin, va fi necesară?
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top