Politic

Singura țară care se opune aderării României la Schengen este chiar România

Singura țară care se opune aderării României la Schengen este chiar România,  a declarat luni, președintele Klaus Iohannis, accentuând faptul că o parte dintre politicieni nu au înțeles ,,cum e cu statul de drept”.

„Singura ţară care realmente se opune aderării este România, prin felul nefericit în care legiferăm, prin felul nefericit în care dăm ordonanţe de urgenţă, în general prin felul nefericit prin care arătăm că nu ştim ce vrem. Mă refer la Ordonanţa 13, la MCV, unde partea vizată prioritar, justiţia, şi-a făcut treaba. Stăm bine. La cealaltă parte, care ţine de Parlament şi de politicieni mai avem teme de rezolvat şi abordări de tip Ordonanţa 13, chiar dacă au dispărut, arată multor politicieni europeni că lucrurile în România nu sunt încă stabile în ce priveşte abordarea faţă de ce se numeşte statul de drept”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, pentru caleaeuropeana.ro, citat de Mediafax.

De asemenea, președintele a declarat că abordările politicienilor care ,,ceartă Bruxelles-ul” și care ,,nu au înțeles foarte bine cum e cu statul de drept”, dar și ,,abordările prost înțelese” de o parte dintre politicieni, întârzie aderarea României la Schengen și fac ca discuțiile să se prelungească. Președintele a atras atenția că nu există probleme legate de motive tehnice.

„Iar abordările unor politicieni chiar foarte vizibili, cu poziţii foarte înalte în stat, care cică ceartă Bruxelles-ul, sau ceartă Uniunea Europeană pentru diferite abordări, nu ne fac bine absolut deloc, dimpotrivă, ele confirmă că, în continuare, în România avem cam mulţi politicieni care nu au înţeles foarte bine cum e cu statul de drept, care sunt valorile fundamentale ale Uniunii Europene şi avem încă politicieni care au apucături naţionaliste într-un mod negativ, care au impresia că «Uniunea Europeană nu are ce se amesteca în treburile noastre interne». Păi dacă n-ar avea, de ce suntem membri acolo? De ce suntem membri, dacă nu vrem să se implice? Astfel de abordări prost înţelese din partea unora dintre politicieni fac, de fapt, ca această discuţie să se tot prelungească. În rest, din motive tehnice, pot să vă spun că nu se opune nimeni”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Sursă foto

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top