Cultural

Pablo Escobar – “Regele Cocainei”

Pablo Emilio Escobar Gaviria, supranumit “Regele Cocainei” a fost cel mai bogat criminal din istorie, datorită faptului că era catalogat ca fiind cel mai celebru baron al drogurilor. La apogeul carierei sale deținea aproximativ 80% din traficul de cocaină din Statele Unite ale Americii.

În anii 1990, averea sa era estimată la aproximativ 30 de miliarde de dolari, pe lângă aceștia mai puteam adăuga alți 100 de miliarde de dolari, dacă includem și banii ascunși pe câmpurile columbiene.

Pablo Escobar a început să își dezvolte afacerile cu cocaină în anul 1975. Pentru a transporta drogurile către SUA, Pablo a pilotat propriul avion pe ruta Columbia-Panama. În primă instanță, drogurile erau ascunse în anvelope vechi de avion, iar pilotul care ducea la bun sfârșit sarcina primită putea câștiga până la 500.000 de dolari per zbor. Ulterior, Pablo Escobar  și-a cumpărat 15 avioane și 6 elicopetere personale pentru a facilita transportul drogurilor.

Escobar a devenit cunoscut internațional pe parcursul  anilor ’80 datorită extinderii traficului cu droguri în țări precum SUA, Puerto Rico, Mexic și Republica Dominicană. Datorită influenței sale, Escobar avea susținerea tuturor guvernatorilor, judecătorilor, dar și a politicienilor. Printre acțiunile sale sângeroase se numără bombardarea zborului Avianca 203, luarea cu asalt a Tribunalului Suprem Columbian, dar cea mai cunoscută este asasinarea a trei candidați la Președenție.

Pablo a apărut în revista americană Forbes în anul 1989 și îi era atribuit un profit de 3 miliarde de dolari. Acesta își clădește o imagine de “Robin Hood modern” deoarece acesta îi ajuta pe cei sărmani, construind case, biserici și implicându-se în dezvoltarea fotbalului columbian.

Ca urmare a declanșării “războiului murdar” în capitala Columbiei, dar și în Medelin, din 1991, Pablo Escobar îl forțează pe Președinte să cadă la o înțelegere cu autoritățile columbiene prin care acesta se angaja să respecte interdicția de 5 ani de a ieși din casă și să se respecte acordul privind refuzul extrădării în Statele Unite ale Americii. În urma acestei înțelegeri acesta mai acceptă să renunțe la imperiul creat, dar și la traficul de droguri.

La numai un an de la sentință, Pablo Escobar încalcă toate angajamentele pe care și le luase, Guvernul columbian ordonă mutarea lui Pablo într-o închisoare de maximă securitate. În momentul în care fortăreața lui Escobar a fost luată sub asalt de către Armata Columbiana, aceștia au constatat dispariția sa.

Războiul purtat împotriva baronului s-a încheiat pe data de 2 decembrie 1993, prin asasinarea acestuia.

În cei 18 ani în care a condus cel mai mare imperiu al drogurilor din lume, numele de Pablo Emilio Escobar Gaviria este asociat cu omorârea a 600 de civili și peste 200 de polițiști.

La ceremonia funerară au fost prezenți în jur de 25.000 de oameni.

 

 

 

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2016 Hyperflash.ro

To Top