Szekely Sebestyen, un istoric de artă din Cluj-Napoca, vrea să înființeze un muzeu dedicat protestelor faţă de OUG nr. 13/2017. În muzeul numit sugestiv “Între bare”, se vor regăsi pancarte, afișe care au fost folosite de români, la manifestațiile din stradă. Protestele care au avut loc în ultimele zile în România au scos la iveală umorul și inteligeța protestatarilor. Szekely Sebestyen spune că ideea de a înființa un muzeu dedicat protestului s-a născut încă din prima seară, fiind inspirat de mesajele creative pe care le-au afișat oamenii în stradă.
“Și atunci am ieșit imediat în stradă. Deci de acolo din cafenea, am ieșit în stradă și m-am întâlnit cu niște prieteni tineri, studenți care aveau pancarte foarte faine și am zis: mă, noi adunăm din astea și să ni le dați după. La 2-3 noaptea umblam pe stradă și mă uitam peste tot la bucățile de carton, le întorceam, unele erau doar cartoane aruncate de magazine, dar erau și multe pancarte, călcate, cum se vede. Astea le-am adunat din Piața Victoriei, după acțiunea cu tricolorul. Cel care a făcut pancarta atunci, în cadrul protestului, mi-a zis că dacă îl urmăresc până la sfârșitul protestului, mi-o dă. Și avea o problemă, că nu poate să-mi dea și coada de mătură, pentru că a luat-o de la cămin și trebuie să o ducă înapoi la cămin, așa că i-am dat 10 lei să ia alte cozi de mături”, a declarat Szekely Sebestyen, citat de Digi 24.
Pentru muzeul ,,Între bare” au fost recuperate pe lângă pancarte, filmulețe și poze care au apărut în mediul online, în contextul protestelor. Pentru a recupera unele pancarte, istoricul de artă, a mers în mai multe orașe din țară.
“Ideea este că trebuie consemnat undeva și trebuie să rămână în istorie”, este de părere un manifestant, conform Digi 24.
Autor: Ramona Banu