Featured

CSM: Declaraţiile politicienilor afectează imaginea României

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susține că declarațiile care au fost făcute de câțiva reprezentanți ai clasei politice, în ultimele zile, în legătură cu activitatea instituțiilor juridice și a magistraților, afectează nu numai independenţa justiției, ci și imaginea României.

CSM susține că afirmaţiile care au fost lansate în spaţiul public conturează un sistem judiciar care nu este independent, sunt afirmaţii extrem de grave la adresa justiţiei din România.

Consiliul susţine că astfel de afirmaţii “pot afecta nu numai independenţa, imaginea, credibilitatea şi prestigiul magistraţilor şi sistemului judiciar român, angrenat într-un amplu efort de reformă şi luptă împotriva corupţiei odată cu aderarea la Uniunea Europeană, apreciate pozitiv la nivel european şi internaţional, dar şi imaginea, prestigiul şi credibilitatea României în plan extern” potrivit Digi24.

Reprezentanţii CSM au declarat că modul în care au fost adoptate anumite acte normative ce afectează în mod direct activitatea autorităţii judecătoreşti, dar și reacțiile care au fost stârnite în cadrul societăţii civile faţă de aceste acte normative, nu justifică afirmaţiile care au fost făcute în spațiul public, depășind  limitele admisibile ale discursului politic public.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarant într-un interviu acordat BBC News, în 5 februarie, că sistemul judiciar din România nu este independent.  Acesta completând că DNA şi serviciile de informaţii sunt percepute ca instituţii corupte.

“Regret că trebuie să spun asta, dar sistemul judiciar din România nu este independent, iar aceasta este o problemă clară care va trebui abordată pe viitor. Direcţia Naţională Anticorupţie şi serviciile de informaţii sunt percepute acum ca instituţii care nu respectă cadrul juridic, fiind chiar ele corupte şi folosite ca pârghii în lupta politică din România”, a spus Tăriceanu, citat de Digi24.

Autor: Ramona Banu

Foto:

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top