Cultural

Îmi pare rău, sunt așteptată

Fanii scriitoarei Agnès Martin-Lugand, autoarea bestsellerului ,,Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, au avut ocazia să își întâlnească idolul. Martin-Lugand se află între 10-13 mai la București, pentru a-și lansa cea mai nouă carte ,,Îmi pare rău, sunt așteptată”. Întâlnirea a avut loc la librăria Cărturești Verona unde, alături de scriitoarea franceză,  au mai participat Alice Năstase Buciuta – editor revista Marea Dragoste – și Magdalena Mărculescu – director editorial Grupul Editorial Trei.

,,Invitarea unui autor în România, publicarea cărților lui, cred că cel mai greu este atunci când alegi o carte sau când alegi să publici un autor să convingi cititorii că merită să citească acea carte. În momentul în care ai câștigat publicul, un eveniment devine sigur, poate complicat din punct de vedere practic, dar totuși simplu de organizat. Am publicat acum a treia carte a lui Agnès Martin-Lugand și, prin urmare succesul ei a fost un lucru construit într-o perioadă de mai bine de un an. Prima dată am publicat ,,Oamenii fericiți citesc și beau cafea”. Cartea aceea a avut un mare succes și continuă să aibă. Fiecare roman după aceea a venit și a mărit numărul cititorilor. Prin urmare, cred că această reacție pe care am primit-o și care se vede în vânzări, în reacțiile pe site ne-a încurajat să o invităm pe autoare să fie alături într-un dialog cu publicul. 

Aș recomanda ca ordine de lectură, prima carte pe care a scris-o Agnès Martin-Lugand, ,,Oamenii fericiți citesc și beau cafea”. În primul rând că este o lectură pe care nu o poți abandona, este puternică și tristă în mare parte, dar în același timp încurajez cititorii, pentru că deși este tristă te regăsești refăcut, deși plângi, deși suferi, ești acolo alături de personajul care trăiește o dramă majoră și anume un doliu. Este o carte care este scrisă simplu, în fraze percutante, este o carte pe care o și citești ușor și datorită subiectului, dar și datorită faptului că scriitoarea reușește să își spună povestea într-un mod extrem de atrăgător”, a declarat Magdalena Mărculescu – director editorial Grupul Editorial Trei pentru Hyperflash.ro. 

,,Îmi pare rău, sunt așteptată” este un roman emoționant despre alegerile pe care le facem în viață, fiind scris cu aceeași naturalețe care a devenit o marcă a scrisului lui Agnès Martin-Lugand.

,,Cărțile autoarei pe care o primim astăzi, merită un public extrem de numeros. Nu mă așteptam să fiți atât de mulți, credeam că e lume mai puțină pentru că, trăim vremuri în care cărțile sunt cumva  oropsite și nu mai primesc toată iubirea de care au nevoie. Numai că, există autori extraordinari care depășesc toate barierele vremurilor de criză pe care le străbatem prin talentul lor, prin puterea lor de a transmite. Am plâns foarte mult citind aceste cărți și cred că și dumneavoastră. Nu am spus asta pentru că nu știu dacă este chiar cel mai grozav mesaj în momentul în care chemi pe cineva la întâlnirea cu o carte, dar plânsul este vindecător și binefăcător și așa sunt aceste cărți minunate, foarte firești. Pentru că de fapt ne trec prin toate stările pe care le cunoaștem și noi. Atunci când pierdem pe cineva, când pierdem o iubire, ne înstrăinăm de noi înșine și, într-un final, ne regăsim sub semnul aceleași iubiri care vindecă totul. Sunt cărți pe care nu le veți lăsa din mână pentru simplul motiv că vă veți regăsi în tot ceea ce veți  întâlni acolo. Lucrurile sunt prezentate firesc, cu naturalețe, cu grație într-un fel care te captivează absolut iremediabil și te fac să trăiești alături de personajele din carte la fel de intens cum trăiesc și ele. Sunt daruri extrem de prețioase ale unui autor și Agnès are aceste daruri și cred că suntem foarte norocoși să fim alături de ea, astăzi. Și când cărțile ei vor cuceri țară după țară și suflet după suflet ajungând într-un fel să schimbe ceva esențial  în noi toți, noi ne vom mândri foarte tare spunând: eu am cunoscut-o, eu am întâlnit-o”, a spus vizibil emoționată, Alice Năstase

În timpul întâlnirii cu cititorii, Agnès Martin-Lugand, a povestit când a început să scrie, dar și care este ritualul ei de creație: ,,Cum am întâlnit eu scrisul și când m-am apucat de scris? Asta s-a întâmplat la sfârșitul studiilor în psihologie, pentru că eu mânuiam bine cuvintele și știam concepte, mă gândeam la concepte filozofice, știam toate lucrurile astea, dar ceea ce voiam eu să fac era să povestesc, să spun povești. Pe măsură ce timpul a trecut, acest vis a rămas în mintea mea, iar în momentul în care am devenit mamă mi-am dat seama că pot să încerc să fac orice, pentru că asta mi-a dat aripi. Și atunci m-am întors la visul pe care îl avusesem și mi-a venit ideea primei mele cărți ,,Oamenii fericiți citesc și beau cafeaua”, idee pe care de fapt o aveam, exista germenele ei în mintea mea de mult timp și mi-am zis  dacă nu o să scriu povestea asta, atunci nu o să scriu până la urmă nimic. Și în ziua în care am început să scriu această primă carte am simțit așa o stare de fericire și împlinire, încât mi-am spus: asta este ceea ce vreau să fac de acum încolo pentru restul  vieții. Și dacă nu voi fi citită și dacă nu se va întâmpla nimic cu cărțile mele, eu nu mă voi opri niciodată din scris pentru că asta mă face fericită să scriu povești și să trăiesc prin intermediul personajelor mele.

“Eu trebuie să trec prin tot ceea ce trec personajele mele, prin toate emoțiile pe care le simt ele și când ajung la sfârșitul romanului, când îl termin de scris este o etapă foarte dureroasă pentru mine, pentru că povestea comună, a mea cu personajul meu se termină, trebuie să ne spunem la revedere, trebuie ca fiecare să își trăiască viața în continuare fără celălalt. Asta s-a întâmplat și cu Yaël în ,,Îmi pare rău sunt așteptată” am plâns foarte mult și am avut un sentiment de vid în momentul în care am terminat romanul acesta,  pentru că mi-am dat seama că nimeni nu o va înlocui acum pe ea, cu toate defectele și toate problemele ei, pentru că ea fusese o prezență care ocupase un spațiu foarte  important, fusese o prezență acaparatoare în viața mea, timp de un an și că îmi va trebui mult timp pentru ca să pot ajunge să mă bântuie mai puțin”, a spus Agnès Martin-Lugand

Autoarea a mai povestit cât de conectată este cu personajele ei principale, cum a ales titlurile celor trei cărți, dar și cum își alege subiectul următoarei povești la care începe să scrie, de cele mai multe ori acest subiect pornind de la o întrebare care are nevoie de un răspuns. La finalul acestei întâlniri, cititorii au putut să afle mai multe povești din trecutul autoarei lor preferate, dar și să primească autografe și să facă poze cu aceasta.

               

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2016 Hyperflash.ro

To Top